Coșul dvs. este gol.

Cumpără

Cantitate: 0

Total: 0,00

0

Soarele

Diametrul Soarelui este de 109 mai mare decât cel al Pământului. Masa sa este compusă în principal din hidrogen.

Geografie

Cuvinte cheie

Soare, Structura Soarelui, sistemul solar, Calea Lactee, hidrogen, Heliu, fuziune, fuziune nucleară, erupție solară, pată solară, fotosferă, cromosferă, coroană solară, vânt solar, granulație solară, proeminență solară, sondă spațială, astronomie, fizică nucleară, fizica particulelor, geografie, fizică

Suplimente asociate

Animații

Calea Lactee

  • Sistem Solar
  • Calea Lactee

Soarele este steaua centrală a sistemului solar, fiind localizat la 25-28 mii de ani lumină de centrul Căii Lactee.

El a ajuns la jumătatea duratei sale de viață estimată la 12 miliarde de ani. Când rezerva de hidrogen se va epuiza, se va transforma într-un gigant roșu.

Pământul se află la o distanță de aproximativ 150 milioane de km de Soare, iar această distanță este parcursă de lumină în 8,3 minute (o unitate astronomică, 1 UA)

Diametrul Soarelui este de 109 ori mai mare decât cel al Pământului. Trei sferturi din masa lui este compusă din hidrogen. Acesta se transformă în heliu în urma procesului de fuziune nucleară din interiorul nucleului Soarelui, în timpul căruia se eliberează energie. Presiunea interioară a Soarelui este comparabilă cu presiunea exercitată de 150 milioane de tone pe 1 cm².

Din cauza faptului că materia Soarelui se prezintă sub formă de plasmă, anumite regiuni ale sale situate la latitudini diferite se rotrsc cu viteze diferite; regiunile din jurul ecuatorului se rotesc în 25 de zile, în timp ce regiunile de la poli în 32 de zile. Această discrepanță produce turbulențe magnetice care conduc la erupții solare și la formarea de pete solare. Atmosfera Soarelui este stratificată (fotosfera, cromosfera, coroana) și trece în mod progresiv în materia din spațiul interplanetar.

Soarele înconjoară centrul Căii Lactee cu o viteză de 220 km/s într-o perioadă de 225-250 milioane de ani.

Definiții și noțiuni:

Stea: Sferă gazoasă, luminoasă și incandescentă, de dimensiuni uriașe susținută de atracția gravitațională. Steaua emană o cantitate enormă de energie datorită fuziunii nucleelor atomice din nucleul său. La suprafață are temperatura mai mare de 1000ºC . Atmosfera este compusă în mare parte din hidrogen. Materia posedă o structură internă sferică.

Unitate astronomică: unitate a distanței utilizată în astronomie, egală cu distanța medie dintre Pământ și Lună și cu jumătatea lungimii axei mari a Pământului (149 600 000 km).

Erupție solară: intensificare subită și pentru scurtă perioadă a strălucirii fotosferei și cromosferei în general în jurul petelor solare. Frecvența lor e de 9-10 erupții pe zi, timp de 10-45 minute fiecare.

Protuberanța: Erupție de gaze deasupra suprafeței Soarelui, asemănătoare gheizerului, având forma unei bucle, a cărei mărime concurează cu cea a discului solar. Materia încărcată electric se deplasează de-a lungul liniilor de forță ale câmpul magnetic local.

Vântul solar: Flux de particule încărcate electric emise de coroana solară. Este format aproape exclusiv din electroni și protoni.

Pată solară: Regiune a suprafeței Soarelui unde câmpul magnetic este cel mai puternic. Diametrul unei pete solare poate atinge și 200 000 km, durata de viață variind între câteva ore și câteva luni.

Aurora polară: fenomen luminos temporar care apare la Polul Nord și Polul Sud al Pământului, cauzat de pătrunderea particulelor încărcate electric în atmosfera acestuia. Este generat de excitarea atomilor de oxigen și nitrogen în urma activităților solare (activitatea petelor solare).

Soarele

  • cromosfera
  • granulație solară
  • pată solară
  • protuberanță solară
  • erupție solară
  • coroana

Soarele este steaua centrală a sistemului solar, fiind localizat la 25-28 mii de ani lumină de centrul Căii Lactee.

El a ajuns la jumătatea duratei sale de viață estimată la 12 miliarde de ani. Când rezerva de hidrogen se va epuiza, se va transforma într-un gigant roșu.

Pământul se află la o distanță de aproximativ 150 milioane de km de Soare, iar această distanță este parcursă de lumină în 8,3 minute (o unitate astronomică, 1 UA)

Diametrul Soarelui este de 109 ori mai mare decât cel al Pământului. Trei sferturi din masa lui este compusă din hidrogen. Acesta se transformă în heliu în urma procesului de fuziune nucleară din interiorul nucleului Soarelui, în timpul căruia se eliberează energie. Presiunea interioară a Soarelui este comparabilă cu presiunea exercitată de 150 milioane de tone pe 1 cm².

Din cauza faptului că materia Soarelui se prezintă sub formă de plasmă, anumite regiuni ale sale situate la latitudini diferite se rotrsc cu viteze diferite; regiunile din jurul ecuatorului se rotesc în 25 de zile, în timp ce regiunile de la poli în 32 de zile. Această discrepanță produce turbulențe magnetice care conduc la erupții solare și la formarea de pete solare. Atmosfera Soarelui este stratificată (fotosfera, cromosfera, coroana) și trece în mod progresiv în materia din spațiul interplanetar.

Soarele înconjoară centrul Căii Lactee cu o viteză de 220 km/s într-o perioadă de 225-250 milioane de ani.

Definiții și noțiuni:

Stea: Sferă gazoasă, luminoasă și incandescentă, de dimensiuni uriașe susținută de atracția gravitațională. Steaua emană o cantitate enormă de energie datorită fuziunii nucleelor atomice din nucleul său. La suprafață are temperatura mai mare de 1000ºC . Atmosfera este compusă în mare parte din hidrogen. Materia posedă o structură internă sferică.

Unitate astronomică: unitate a distanței utilizată în astronomie, egală cu distanța medie dintre Pământ și Lună și cu jumătatea lungimii axei mari a Pământului (149 600 000 km).

Erupție solară: intensificare subită și pentru scurtă perioadă a strălucirii fotosferei și cromosferei în general în jurul petelor solare. Frecvența lor e de 9-10 erupții pe zi, timp de 10-45 minute fiecare.

Protuberanța: Erupție de gaze deasupra suprafeței Soarelui, asemănătoare gheizerului, având forma unei bucle, a cărei mărime concurează cu cea a discului solar. Materia încărcată electric se deplasează de-a lungul liniilor de forță ale câmpul magnetic local.

Vântul solar: Flux de particule încărcate electric emise de coroana solară. Este format aproape exclusiv din electroni și protoni.

Pată solară: Regiune a suprafeței Soarelui unde câmpul magnetic este cel mai puternic. Diametrul unei pete solare poate atinge și 200 000 km, durata de viață variind între câteva ore și câteva luni.

Aurora polară: fenomen luminos temporar care apare la Polul Nord și Polul Sud al Pământului, cauzat de pătrunderea particulelor încărcate electric în atmosfera acestuia. Este generat de excitarea atomilor de oxigen și nitrogen în urma activităților solare (activitatea petelor solare).

Secțiune

  • cromosfera
  • zonă convectivă
  • 2 milioane K
  • zonă radiativă
  • nucleu 14,5 milioane K
  • fotosfera 6000 K
  • coroana

Date:

– diametrul: 1 392 000 km (109 diametre pământene)​

– masa: 1,989 · 10³⁰ kg (333 000 mase pământene)

– densitatea medie: 1,4 g/cm³

– temperatura la suprafață: 5 780 K

– perioada de rotație: 25,4 zile

– luminozitate: 3,85 · 10²⁶ W (6300 W/cm²)

Procesul de fuziune

Sistemul solar

  • Mercur
  • Venus
  • Pământul
  • Marte
  • Jupiter
  • Saturn
  • Uranus
  • Neptun
  • centura de asteroizi
  • Soarele

Soarele este steaua centrală a sistemului solar, fiind localizat la 25-28 mii de ani lumină de centrul Căii Lactee.

El a ajuns la jumătatea duratei sale de viață estimată la 12 miliarde de ani. Când rezerva de hidrogen se va epuiza, se va transforma într-un gigant roșu.

Pământul se află la o distanță de aproximativ 150 milioane de km de Soare, iar această distanță este parcursă de lumină în 8,3 minute (o unitate astronomică, 1 UA)

Diametrul Soarelui este de 109 ori mai mare decât cel al Pământului. Trei sferturi din masa lui este compusă din hidrogen. Acesta se transformă în heliu în urma procesului de fuziune nucleară din interiorul nucleului Soarelui, în timpul căruia se eliberează energie. Presiunea interioară a Soarelui este comparabilă cu presiunea exercitată de 150 milioane de tone pe 1 cm².

Din cauza faptului că materia Soarelui se prezintă sub formă de plasmă, anumite regiuni ale sale situate la latitudini diferite se rotrsc cu viteze diferite; regiunile din jurul ecuatorului se rotesc în 25 de zile, în timp ce regiunile de la poli în 32 de zile. Această discrepanță produce turbulențe magnetice care conduc la erupții solare și la formarea de pete solare. Atmosfera Soarelui este stratificată (fotosfera, cromosfera, coroana) și trece în mod progresiv în materia din spațiul interplanetar.

Soarele înconjoară centrul Căii Lactee cu o viteză de 220 km/s într-o perioadă de 225-250 milioane de ani.

Definiții și noțiuni:

Stea: Sferă gazoasă, luminoasă și incandescentă, de dimensiuni uriașe susținută de atracția gravitațională. Steaua emană o cantitate enormă de energie datorită fuziunii nucleelor atomice din nucleul său. La suprafață are temperatura mai mare de 1000ºC . Atmosfera este compusă în mare parte din hidrogen. Materia posedă o structură internă sferică.

Unitate astronomică: unitate a distanței utilizată în astronomie, egală cu distanța medie dintre Pământ și Lună și cu jumătatea lungimii axei mari a Pământului (149 600 000 km).

Erupție solară: intensificare subită și pentru scurtă perioadă a strălucirii fotosferei și cromosferei în general în jurul petelor solare. Frecvența lor e de 9-10 erupții pe zi, timp de 10-45 minute fiecare.

Protuberanța: Erupție de gaze deasupra suprafeței Soarelui, asemănătoare gheizerului, având forma unei bucle, a cărei mărime concurează cu cea a discului solar. Materia încărcată electric se deplasează de-a lungul liniilor de forță ale câmpul magnetic local.

Vântul solar: Flux de particule încărcate electric emise de coroana solară. Este format aproape exclusiv din electroni și protoni.

Pată solară: Regiune a suprafeței Soarelui unde câmpul magnetic este cel mai puternic. Diametrul unei pete solare poate atinge și 200 000 km, durata de viață variind între câteva ore și câteva luni.

Aurora polară: fenomen luminos temporar care apare la Polul Nord și Polul Sud al Pământului, cauzat de pătrunderea particulelor încărcate electric în atmosfera acestuia. Este generat de excitarea atomilor de oxigen și nitrogen în urma activităților solare (activitatea petelor solare).

Imagini

  • Pată solară
  • Pată solară
  • Erupție solară
  • Erupție solară
  • Protuberanță solară
  • Protuberanță solară
  • Coroana
  • Coroana

Narațiune

Soarele a fost considerat de către numeroase civilizații antice drept un fenomen supranatural și adorat ca un zeu. În Egipt a fost numit Amon, în Mesopotamia Samas iar în Grecia, Apollo.

În secolul al V-lea î.H., filozoful grec Anaxagora a dat pentru prima dată o explicație științifică Soarelui, conform căreia acesta ar fi o sferă incandescentă de fier. Această idee a fost însă considerată drept o blasfemie, drept pentru care a și fost aruncat în închisoare.

După construirea telescopului, Galileo Galilei a studiat și Soarele descoperind petele solare, apoi Isaac Newton, cu ajutorul prismei, a descompus lumina albă solară în diferitele sale componente. Folosind aceeași metodă, în jurul anului 1800, William Herschel a descoperit radiațiile infraroșii.

Joseph von Fraunhofer a fost primul, care, în timpul experimentelor sale efectuate în secolul al XIX-lea, a observat liniile de absorbție din spectrul solar, pe baza cărora s-a dedus compoziția chimică a atmosferei Soarelui. Hans Bethe a fost primul care a elaborat teoria fuziunii nucleare în anul 1939, ceea ce a explicat producerea energiei solare.

Primele sonde spațiale lansate spre Soare au fost sondele NASA Pioneer, între 1959 și 1968. Acestea au orbitat în jurul Soarelui la o distanță egală între Pământ și Soare studiind atât vântul, cât și câmpul magnetic solar.

Sonda spațială americano-vestgermană, Helios 1 lansată în 1974 a studiat Soarele din interiorul orbitei planetei Mercur.
Cu ajutorul telescopului spațial situat pe stația orbitală Skylab s-au studiat razele solare X.

Sonda spațială Ulysses, părăsind planul orbital al planetelor, a studiat și ea Soarele revelând numeroase informații noi despre polii solari. Una din cele mai importante sonde spațiale care a cercetat Soarele este SOHO, poziționată între Pământ și Soare. Din 1995 Soho realizează fotografii despre acesta atât în frecvențe vizibile cât și în ultraviolete.

În ultimii ani numeroase sonde noi studiază activitatea solară, ceea ce e important deoarece aceasta influențează starea vremii pe Pământ. Energia luminii solare este folosită din ce în ce mai mult. Se folosește de exemplu pentru producerea curentului electric cu ajutorul panourilor solare sau centralelor solare și pentru producerea energiei termice cu ajutorul colectoarelor solare.

Soarele este o stea pitică galbenă. El a ajuns la aproximativ jumătate din durata sa de viață estimată la 12 miliarde de ani, având vârsta de 4,6 miliarde de ani. Trei sferturi din masa lui este compusă din hidrogen. Acesta se transformă în heliu în urma procesului de fuziune nucleară din interiorul nucleului său, în timpul căruia se eliberează energie, adică fotoni cu energie mare.

Când rezerva de hidrogen se va epuiza, Soarele va începe să se contracte, temperatura din nucleu va crește iar heliul se va transforma în carbon. Acest proces va produce o energie și mai mare, ceea ce va conduce la creșterea de sute de ori a mărimii stelei (acoperind probabil și Pământul). Stratul de la suprafață însă va fi mai puțin fierbinte decât în prezent și Soarele va deveni o supergigantă roșie. Această fază va fi de scurtă durată.

Odată cu încheierea fuziunii nucleare, presiunea internă va scădea iar datorită propriei atracții gravitaționale steaua va suferi un colaps gravitațional și se va micșora până va ajunge o stea pitică albă, de mărimea Pământului, cu o mare densitate și care în decurs de câteva miliarde de ani se va răci.

Din cauza faptului că materia sa se prezintă sub formă de plasmă, anumite regiuni ale sale situate la latitudini diferite se rotesc cu viteze diferite; regiunile din jurul ecuatorului se rotesc în 25 de zile, în timp ce regiunile de la poli în 32 de zile. Atmosfera Soarelui este stratificată (fotosfera, cromosfera, coroana) și trece în mod progresiv în materia din spațiul interplanetar. Coroana devine vizibilă în timpul eclipselor solare.

99,87% din masa sistemului solar se concentrează în steaua sa centrală. Având o masă uriașă, Soarele are și o forță gravitațională uriașă și această forță ține unit sistemul dirijând mișcarea tuturor planetelor și corpurilor cerești. Cantitatea enormă de energie emanată de Soare constă în primul rând din radiații ultraviolete, vizibile și infraroșii dar sunt emanate și radiații gamma, raze X și unde radio.

Soarele emană și particule elementare, în primul rând electroni și protoni, care alcătuiesc vântul solar. În nucleul Soarelui temperatura atinge 14-15 milioane de grade Kelvin, presiunea este de 3x10¹¹ atmosfere, iar densitatea de 155 g/cm³.

Nucleul reprezintă un sfert din raza Soarelui și funcționează ca un reactor nuclear central, unde, în timpul fuziunii particulelor ușoare cu cele grele, energia este emisă sub formă de fotoni cu energie uriașă, raze gamma și raze X.

În timpul fuziunii, nucleele izotopilor de hidrogen, deuteriu și tritiu se unesc. Atomul de deuteriu constă din un neutron și un proton, în timp ce atomul de tritiu constă din doi neutroni și un proton. Din reacția de fuziune a acestora rezultă un nucleu de heliu, compus din doi neutroni și doi protoni. În timpul reacției se eliberează energie sub formă de fotoni și un neutron.

Pentru a rezolva problema creată de respingerea reciprocă a protonilor, este nevoie de o temperatură foarte ridicată care să mărească viteza particulei, deoarece particulele au nevoie de viteză foarte mare în timpul ciocnirii pentru a fuziona.

Soarele își poate menține nivelul actual de radiație pentru încă 6-7 miliarde de ani. Nucleul este înconjurat de o zonă radiativă care reprezintă 70% din raza Soarelui. În această zonă, fotonii se ciocnesc adeseori, se absorb și sunt din nou emiși. Unii dintre ei au nevoie de 10 000 de ani pentru a ajunge la suprafață. În stratul extern al Soarelui, care reprezintă 25-30% din raza sa, are loc un proces numit convecție. Din acest motiv, acest strat se numește zona convectivă. Căldura este transportată în fotosferă prin fluxul de materie și de acolo este emisă în spațiu.

Atmosfera Soarelui este compusă în principal din elemente chimice ușoare, și anume hidrogen (71%), heliu (27%) și elemente grele în proporție de 2%. Nucleul însă conține hidrogen doar în proporție de 35%.

Suplimente asociate

Mări și golfuri

Animația prezintă principalele mări și golfuri.

Harta administrativă a Olandei

Animația prezintă provinciile Olandei și capitalele acestora.

Comete

Cometele sunt corpuri cerești spectaculoase care orbitează în jurul Soarelui.

Curiozități geografice - Geografia fizică

Animația prezintă câteva fenomene interesante din domeniul geografiei fizice.

Venus

Venus este a doua planetă de la Soare și obiectul cel mai strălucitor de pe cerul nopții,...

Sistemul Pluto-Charon

Charon este cel mai mare satelit al planetei Pluto.

Marte

Oamenii de știință sunt în căutarea unor eventuale urme de viață pe Marte.

Neptun

Neptun este cea mai îndepărtată planetă de Soare și cea mai mică planetă gazoasă din...

Added to your cart.