Coșul dvs. este gol.

Cumpără

Cantitate: 0

Total: 0,00

0

Sistemul solar; orbite planetare

Sistemul solar; orbite planetare

Opt planete gravitează în jurul Soarelui pe o orbită eliptică.

Geografie

Cuvinte cheie

planetă, Sistemul Solar, Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, orbita planetară, gigant de gaz, planetă telurică, planetă pitică, asteroid, centura de asteroizi, Soare, stea, corp ceresc, Lună, Calea Lactee, sistem circulator, rotație, galaxie spirală, astronomie, geografie

Suplimente asociate

Animații

Sistemul
solar

  • Mercur
  • Venus
  • Pământul
  • Marte
  • Jupiter
  • Saturn
  • Uranus
  • Neptun
  • Soarele
  • centura de asteroizi

Soarele, una dintre cele aproximativ 200 de miliarde de stele din Calea Lactee, se află în discul galaxiei noastre spirale barate, pe braţul Orion. Soarele, şi împreună cu el, întregul sistem de planete, orbitează în jurul centrului galaxiei, a cărui rază totală este de 50000 de ani lumină, la o distanță de 27-28 de mii de ani lumină de acesta şi completează o mișcare de revoluţie în aproximativ 240 de milioane de ani. Concentrația de stele în sistemul solar este destul de mică, stelele cele mai apropiate de noi – Proxima Centauri şi perechea de stele Alfa Centauri – se află la o depărtare de 4,2-4,4 ani lumină. În plus, pe o rază de 10 ani lumină se regăsesc doar 11 stele.

Prin sistemul solar înţelegem Soarele împreună cu totalitatea corpurilor cereşti de diferite mărimi care gravitează în jurul lui. Sistemul solar, un glob cu o rază de aproximativ 2 ani lumină, la marginea căruia atracţia Soarelui este egală cu cea a stelelor vecine, este spațiul în care domină câmpul gravitaţional al Soarelui. Vântul solar, prezent pe întreaga întindere a sistemului solar, este un flux de particule care poartă o sarcină electrică.

Din sistemul solar fac parte următoarele corpuri cerești: Soarele, planetele, sateliţii naturali ai planetelor, asteroizii, cometele, meteoroizii și materia interplanetară, adică praful şi gazele.

În total, opt planete gravitează în jurul Soarelui, dintre acestea şase au sateliţi, excepție făcând Mercur şi Venus. Planetele în ordinea distanţei de la Soare sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

Planetele pot fi împărţite în două grupe semnificativ diferite: 4 planete telurice (de tip terestru) respectiv 4 planete gigant sau joviene. Planetele telurice sunt mai aproape de Soare, sunt mai mici, materia lor este mai densă, se rotesc cu o viteză mai redusă, au o atmosferă mai subţire și câmp magnetic mai slab.

Toate planetele gravitează în jurul Soarelui în aproape acelaşi plan şi în aceeaşi direcţie; mişcarea lor se numeşte mişcare directă. Aceasta este inversă mişcării acelor de ceasornic dacă privim de la Polul Nord al Pământului. Cu excepţia lui Venus şi Uranus, rotaţia planetelor în jurul propriilor axe este tot directă, asemenea rotației Soarelui.

Forţa de gravitaţie a Soarelui este cea care menține planetele pe orbitele lor eliptice. Masa Soarelui este de 750 de ori mai mare decât masa totală a planetelor. Forţa de atracţie gravitaţională este prezentă şi între planete, acestea influenţându-și reciproc mişcarea. Prin urmare, datele orbitelor pot prezenta schimbări lente și de mici proporții.

Pe lângă planete, în sistemul solar există multe alte miliarde de corpuri cereşti. Asteroizii, de pildă, sunt prezenți peste tot. Uneori orbita acestora intersectează orbita Pământului. Cei mai mulţi asteroizi sunt organizați în două zone independente. Există o centură de asteroizi internă între Marte şi Jupiter (unde se află cel puţin 1 milion de asteroizi mai mari decât 1 km), și alta externă, aşa-numita Centură Kuiper, care se află deasupra orbitei lui Neptun. Acolo s-au descoperit câteva mii de asteroizi, cu un conținut înalt de gheață, asemenea lui Pluto.

În 2006, Pluto și-a pierdut oficial calitatea de planetă. Pluto şi alți asteroizi mari intră în categoria așa-numitelor planete pitice.

Mișcarea de revoluţie a majorităţii cometelor diferă radical de cea a celorlalte corpuri cereşti: ele se deplasează pe orbite foarte alungite şi pe planuri diferite de cele ale planetelor. Când cometele ajung în apropierea Soarelui, materia îngheţată a nucleului cu diametru de obicei între 5-20 km se transformă în stare gazoasă, formându-se astfel coama, un eveniment spectaculos, rar observat. Datorită vântului solar, coama este în direcţie opusă Soarelui. În partea exterioară a sistemului solar, la o distanţă de 0,5-2 ani lumină, în Norul lui Oort circulă multe miliarde de nuclee de comete.

Începând cu 1995, au fost descoperite și alte planete sau sisteme de planete, aşa-numitele exoplanete, în jurul a mai multor sute de stele. În majoritatea cazurilor, planetele gigant gravitează în jurul propriilor stele, aceasta fiind o trăsătură distinctivă față de sistemul nostru solar.

Mercur

Mercur este una dintre planetele sistemului solar, o planetă interioară, situată cel mai aproape de Soare. Este cea mai mică planetă a în sistemul solar. Doi dintre sateliţi, Ganymede (care orbitează în jurul lui Jupiter) şi Titan (care orbitează în jurul lui Saturn) o întrec în mărime. Este o planetă telurică (terestră), a doua ca densitate în sistemul solar (5,43 g/cm³) datorită nucleului mare de fier. Privită de pe Pământ, pare a fi mereu în apropierea Soarelui, îndepărtându-se de acesta doar cu cel mult 22 de grade. Asemănător Lunii, are faze.

Venus

Venus este una dintre planetele sistemului solar, planetă interioară, a doua ca distanță de la Soare. Este o planetă telurică (de tip terestru), cu densitate mare (5,25 g/cm³). Ca mărime și masă se aseamănă mult cu Pământul, fapt pentru care este deseori numită sora acestuia.

Pământ

Pământul este a treia planetă de la Soare în sistemul solar. Este a cincea planetă ca mărime, și, totodată, cea mai mare planetă telurică în ce privește diametrul, masa şi densitatea. Pământul este singura planetă din Univers cunoscută ca adăpostind viață. După cunoştinţele noastre actuale, planeta noastră s-a format în urmă cu 4,57 miliarde de ani, viaţa apărând pe suprafaţa ei după un miliard de ani de la formare.

Marte

Marte este a patra planetă de la Soare în sistemul solar și, privind dinspre Pământ, cea mai îndepărtată dintre planetele interioare. Ea este de 1,52 de ori mai departe de Soare decât Pământul. Are un diametru de două ori mai mic decât cel al Pământului, și o masă care atinge doar o zecime din masa Terrei. Este o planetă telurică (terestră).

Jupiter

Jupiter este cea de-a cincea planetă de la Soare, a doua de la Pământ şi cea mai apropiată dintre planetele exterioare. Este cea mai mare planetă a Sistemului Solar, având diametrul de 142 984 km. Masa ei este de două ori și jumătate mai mare decât masa celorlalte planete laolaltă.

Saturn

Saturn este cea de-a doua planetă ca mărime din sistemul solar, este o planetă exterioară spectaculoasă. Ea este un gigant gazos, o planetă joviană.

Saturn este cea mai turtită planetă; aceasta se datorează vitezei mare de rotație şi densității scăzute. Este planeta cu cea mai mică densitate din sistemul solar, singura planetă a cărei densitate este mai mică decât a apei (0,69 g/cm³).

Uranus

Uranus este una dintre planetele gigant (joviene) din sistemul solar. Ea este o planetă exterioară și a patra planetă de la Pământ. Atmosfera este compusă din hidrogen (83%) şi heliu (15%), însă conţine şi urme de metan şi amoniu. În straturile superioare ale atmosferei, metanul absoarbe lumina roșie, de aceea planeta are culoarea albastră-azurie. Cunoaștem puține detalii despre atmosferă. Norii se deplasează de-a lungul centurilor latitudinale, ca și în cazul lui Jupiter şi Saturn, dar sunt mai slabi conturați.

Neptun

Neptun este o planetă exterioară, cea mai îndepărtată de Soare, de 30 de ori mai de departe decât Pământul, având o orbită aproape circulară. Este cea mai mică planetă gigant (joviană), asemănându-se mult cu Uranus.

Animaţie

Soarele, una dintre cele aproximativ 200 de miliarde de stele din Calea Lactee, se află în discul galaxiei noastre spirale barate, pe braţul Orion. Soarele, şi împreună cu el, întregul sistem de planete, orbitează în jurul centrului galaxiei, a cărui rază totală este de 50000 de ani lumină, la o distanță de 27-28 de mii de ani lumină de acesta şi completează o mișcare de revoluţie în aproximativ 240 de milioane de ani. Concentrația de stele în sistemul solar este destul de mică, stelele cele mai apropiate de noi – Proxima Centauri şi perechea de stele Alfa Centauri – se află la o depărtare de 4,2-4,4 ani lumină. În plus, pe o rază de 10 ani lumină se regăsesc doar 11 stele.

Prin sistemul solar înţelegem Soarele împreună cu totalitatea corpurilor cereşti de diferite mărimi care gravitează în jurul lui. Sistemul solar, un glob cu o rază de aproximativ 2 ani lumină, la marginea căruia atracţia Soarelui este egală cu cea a stelelor vecine, este spațiul în care domină câmpul gravitaţional al Soarelui. Vântul solar, prezent pe întreaga întindere a sistemului solar, este un flux de particule care poartă o sarcină electrică.

Din sistemul solar fac parte următoarele corpuri cerești: Soarele, planetele, sateliţii naturali ai planetelor, asteroizii, cometele, meteoroizii și materia interplanetară, adică praful şi gazele.

În total, opt planete gravitează în jurul Soarelui, dintre acestea şase au sateliţi, excepție făcând Mercur şi Venus. Planetele în ordinea distanţei de la Soare sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

Planetele pot fi împărţite în două grupe semnificativ diferite: 4 planete telurice (de tip terestru) respectiv 4 planete gigant sau joviene. Planetele telurice sunt mai aproape de Soare, sunt mai mici, materia lor este mai densă, se rotesc cu o viteză mai redusă, au o atmosferă mai subţire și câmp magnetic mai slab.

Toate planetele gravitează în jurul Soarelui în aproape acelaşi plan şi în aceeaşi direcţie; mişcarea lor se numeşte mişcare directă. Aceasta este inversă mişcării acelor de ceasornic dacă privim de la Polul Nord al Pământului. Cu excepţia lui Venus şi Uranus, rotaţia planetelor în jurul propriilor axe este tot directă, asemenea rotației Soarelui.

Forţa de gravitaţie a Soarelui este cea care menține planetele pe orbitele lor eliptice. Masa Soarelui este de 750 de ori mai mare decât masa totală a planetelor. Forţa de atracţie gravitaţională este prezentă şi între planete, acestea influenţându-și reciproc mişcarea. Prin urmare, datele orbitelor pot prezenta schimbări lente și de mici proporții.

Pe lângă planete, în sistemul solar există multe alte miliarde de corpuri cereşti. Asteroizii, de pildă, sunt prezenți peste tot. Uneori orbita acestora intersectează orbita Pământului. Cei mai mulţi asteroizi sunt organizați în două zone independente. Există o centură de asteroizi internă între Marte şi Jupiter (unde se află cel puţin 1 milion de asteroizi mai mari decât 1 km), și alta externă, aşa-numita Centură Kuiper, care se află deasupra orbitei lui Neptun. Acolo s-au descoperit câteva mii de asteroizi, cu un conținut înalt de gheață, asemenea lui Pluto.

În 2006, Pluto și-a pierdut oficial calitatea de planetă. Pluto şi alți asteroizi mari intră în categoria așa-numitelor planete pitice.

Mișcarea de revoluţie a majorităţii cometelor diferă radical de cea a celorlalte corpuri cereşti: ele se deplasează pe orbite foarte alungite şi pe planuri diferite de cele ale planetelor. Când cometele ajung în apropierea Soarelui, materia îngheţată a nucleului cu diametru de obicei între 5-20 km se transformă în stare gazoasă, formându-se astfel coama, un eveniment spectaculos, rar observat. Datorită vântului solar, coama este în direcţie opusă Soarelui. În partea exterioară a sistemului solar, la o distanţă de 0,5-2 ani lumină, în Norul lui Oort circulă multe miliarde de nuclee de comete.

Începând cu 1995, au fost descoperite și alte planete sau sisteme de planete, aşa-numitele exoplanete, în jurul a mai multor sute de stele. În majoritatea cazurilor, planetele gigant gravitează în jurul propriilor stele, aceasta fiind o trăsătură distinctivă față de sistemul nostru solar.

Axele de
rotaţie

Planete
telurice

Soarele, una dintre cele aproximativ 200 de miliarde de stele din Calea Lactee, se află în discul galaxiei noastre spirale barate, pe braţul Orion. Soarele, şi împreună cu el, întregul sistem de planete, orbitează în jurul centrului galaxiei, a cărui rază totală este de 50000 de ani lumină, la o distanță de 27-28 de mii de ani lumină de acesta şi completează o mișcare de revoluţie în aproximativ 240 de milioane de ani. Concentrația de stele în sistemul solar este destul de mică, stelele cele mai apropiate de noi – Proxima Centauri şi perechea de stele Alfa Centauri – se află la o depărtare de 4,2-4,4 ani lumină. În plus, pe o rază de 10 ani lumină se regăsesc doar 11 stele.

Prin sistemul solar înţelegem Soarele împreună cu totalitatea corpurilor cereşti de diferite mărimi care gravitează în jurul lui. Sistemul solar, un glob cu o rază de aproximativ 2 ani lumină, la marginea căruia atracţia Soarelui este egală cu cea a stelelor vecine, este spațiul în care domină câmpul gravitaţional al Soarelui. Vântul solar, prezent pe întreaga întindere a sistemului solar, este un flux de particule care poartă o sarcină electrică.

Din sistemul solar fac parte următoarele corpuri cerești: Soarele, planetele, sateliţii naturali ai planetelor, asteroizii, cometele, meteoroizii și materia interplanetară, adică praful şi gazele.

În total, opt planete gravitează în jurul Soarelui, dintre acestea şase au sateliţi, excepție făcând Mercur şi Venus. Planetele în ordinea distanţei de la Soare sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

Planetele pot fi împărţite în două grupe semnificativ diferite: 4 planete telurice (de tip terestru) respectiv 4 planete gigant sau joviene. Planetele telurice sunt mai aproape de Soare, sunt mai mici, materia lor este mai densă, se rotesc cu o viteză mai redusă, au o atmosferă mai subţire și câmp magnetic mai slab.

Toate planetele gravitează în jurul Soarelui în aproape acelaşi plan şi în aceeaşi direcţie; mişcarea lor se numeşte mişcare directă. Aceasta este inversă mişcării acelor de ceasornic dacă privim de la Polul Nord al Pământului. Cu excepţia lui Venus şi Uranus, rotaţia planetelor în jurul propriilor axe este tot directă, asemenea rotației Soarelui.

Forţa de gravitaţie a Soarelui este cea care menține planetele pe orbitele lor eliptice. Masa Soarelui este de 750 de ori mai mare decât masa totală a planetelor. Forţa de atracţie gravitaţională este prezentă şi între planete, acestea influenţându-și reciproc mişcarea. Prin urmare, datele orbitelor pot prezenta schimbări lente și de mici proporții.

Pe lângă planete, în sistemul solar există multe alte miliarde de corpuri cereşti. Asteroizii, de pildă, sunt prezenți peste tot. Uneori orbita acestora intersectează orbita Pământului. Cei mai mulţi asteroizi sunt organizați în două zone independente. Există o centură de asteroizi internă între Marte şi Jupiter (unde se află cel puţin 1 milion de asteroizi mai mari decât 1 km), și alta externă, aşa-numita Centură Kuiper, care se află deasupra orbitei lui Neptun. Acolo s-au descoperit câteva mii de asteroizi, cu un conținut înalt de gheață, asemenea lui Pluto.

În 2006, Pluto și-a pierdut oficial calitatea de planetă. Pluto şi alți asteroizi mari intră în categoria așa-numitelor planete pitice.

Mișcarea de revoluţie a majorităţii cometelor diferă radical de cea a celorlalte corpuri cereşti: ele se deplasează pe orbite foarte alungite şi pe planuri diferite de cele ale planetelor. Când cometele ajung în apropierea Soarelui, materia îngheţată a nucleului cu diametru de obicei între 5-20 km se transformă în stare gazoasă, formându-se astfel coama, un eveniment spectaculos, rar observat. Datorită vântului solar, coama este în direcţie opusă Soarelui. În partea exterioară a sistemului solar, la o distanţă de 0,5-2 ani lumină, în Norul lui Oort circulă multe miliarde de nuclee de comete.

Începând cu 1995, au fost descoperite și alte planete sau sisteme de planete, aşa-numitele exoplanete, în jurul a mai multor sute de stele. În majoritatea cazurilor, planetele gigant gravitează în jurul propriilor stele, aceasta fiind o trăsătură distinctivă față de sistemul nostru solar.

Planete
gigante

Soarele, una dintre cele aproximativ 200 de miliarde de stele din Calea Lactee, se află în discul galaxiei noastre spirale barate, pe braţul Orion. Soarele, şi împreună cu el, întregul sistem de planete, orbitează în jurul centrului galaxiei, a cărui rază totală este de 50000 de ani lumină, la o distanță de 27-28 de mii de ani lumină de acesta şi completează o mișcare de revoluţie în aproximativ 240 de milioane de ani. Concentrația de stele în sistemul solar este destul de mică, stelele cele mai apropiate de noi – Proxima Centauri şi perechea de stele Alfa Centauri – se află la o depărtare de 4,2-4,4 ani lumină. În plus, pe o rază de 10 ani lumină se regăsesc doar 11 stele.

Prin sistemul solar înţelegem Soarele împreună cu totalitatea corpurilor cereşti de diferite mărimi care gravitează în jurul lui. Sistemul solar, un glob cu o rază de aproximativ 2 ani lumină, la marginea căruia atracţia Soarelui este egală cu cea a stelelor vecine, este spațiul în care domină câmpul gravitaţional al Soarelui. Vântul solar, prezent pe întreaga întindere a sistemului solar, este un flux de particule care poartă o sarcină electrică.

Din sistemul solar fac parte următoarele corpuri cerești: Soarele, planetele, sateliţii naturali ai planetelor, asteroizii, cometele, meteoroizii și materia interplanetară, adică praful şi gazele.

În total, opt planete gravitează în jurul Soarelui, dintre acestea şase au sateliţi, excepție făcând Mercur şi Venus. Planetele în ordinea distanţei de la Soare sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

Planetele pot fi împărţite în două grupe semnificativ diferite: 4 planete telurice (de tip terestru) respectiv 4 planete gigant sau joviene. Planetele telurice sunt mai aproape de Soare, sunt mai mici, materia lor este mai densă, se rotesc cu o viteză mai redusă, au o atmosferă mai subţire și câmp magnetic mai slab.

Toate planetele gravitează în jurul Soarelui în aproape acelaşi plan şi în aceeaşi direcţie; mişcarea lor se numeşte mişcare directă. Aceasta este inversă mişcării acelor de ceasornic dacă privim de la Polul Nord al Pământului. Cu excepţia lui Venus şi Uranus, rotaţia planetelor în jurul propriilor axe este tot directă, asemenea rotației Soarelui.

Forţa de gravitaţie a Soarelui este cea care menține planetele pe orbitele lor eliptice. Masa Soarelui este de 750 de ori mai mare decât masa totală a planetelor. Forţa de atracţie gravitaţională este prezentă şi între planete, acestea influenţându-și reciproc mişcarea. Prin urmare, datele orbitelor pot prezenta schimbări lente și de mici proporții.

Pe lângă planete, în sistemul solar există multe alte miliarde de corpuri cereşti. Asteroizii, de pildă, sunt prezenți peste tot. Uneori orbita acestora intersectează orbita Pământului. Cei mai mulţi asteroizi sunt organizați în două zone independente. Există o centură de asteroizi internă între Marte şi Jupiter (unde se află cel puţin 1 milion de asteroizi mai mari decât 1 km), și alta externă, aşa-numita Centură Kuiper, care se află deasupra orbitei lui Neptun. Acolo s-au descoperit câteva mii de asteroizi, cu un conținut înalt de gheață, asemenea lui Pluto.

În 2006, Pluto și-a pierdut oficial calitatea de planetă. Pluto şi alți asteroizi mari intră în categoria așa-numitelor planete pitice.

Mișcarea de revoluţie a majorităţii cometelor diferă radical de cea a celorlalte corpuri cereşti: ele se deplasează pe orbite foarte alungite şi pe planuri diferite de cele ale planetelor. Când cometele ajung în apropierea Soarelui, materia îngheţată a nucleului cu diametru de obicei între 5-20 km se transformă în stare gazoasă, formându-se astfel coama, un eveniment spectaculos, rar observat. Datorită vântului solar, coama este în direcţie opusă Soarelui. În partea exterioară a sistemului solar, la o distanţă de 0,5-2 ani lumină, în Norul lui Oort circulă multe miliarde de nuclee de comete.

Începând cu 1995, au fost descoperite și alte planete sau sisteme de planete, aşa-numitele exoplanete, în jurul a mai multor sute de stele. În majoritatea cazurilor, planetele gigant gravitează în jurul propriilor stele, aceasta fiind o trăsătură distinctivă față de sistemul nostru solar.

Narațiune

Soarele, una dintre cele aproximativ 200 de miliarde de stele din Calea Lactee, se află în discul galaxiei noastre spirale barate, pe braţul Orion. Soarele, şi împreună cu el, întregul sistem de planete, orbitează în jurul centrului galaxiei, a cărui rază totală este de 50000 de ani lumină, la o distanță de 27-28 de mii de ani lumină de acesta şi completează o mișcare de revoluţie în aproximativ 240 de milioane de ani. Concentrația de stele în sistemul solar este destul de mică, stelele cele mai apropiate de noi – Proxima Centauri şi perechea de stele Alfa Centauri – se află la o depărtare de 4,2-4,4 ani lumină. În plus, pe o rază de 10 ani lumină se regăsesc doar 11 stele.

Prin sistemul solar înţelegem Soarele împreună cu totalitatea corpurilor cereşti de diferite mărimi care gravitează în jurul lui. Sistemul solar, un glob cu o rază de aproximativ 2 ani lumină, la marginea căruia atracţia Soarelui este egală cu cea a stelelor vecine, este spațiul în care domină câmpul gravitaţional al Soarelui. Vântul solar, prezent pe întreaga întindere a sistemului solar, este un flux de particule care poartă o sarcină electrică.

Din sistemul solar fac parte următoarele corpuri cerești: Soarele, planetele, sateliţii naturali ai planetelor, asteroizii, cometele, meteoroizii și materia interplanetară, adică praful şi gazele.

În total, opt planete gravitează în jurul Soarelui, dintre acestea şase au sateliţi, excepție făcând Mercur şi Venus. Planetele în ordinea distanţei de la Soare sunt: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.

Planetele pot fi împărţite în două grupe semnificativ diferite: 4 planete telurice (de tip terestru) respectiv 4 planete gigant sau joviene. Planetele telurice sunt mai aproape de Soare, sunt mai mici, materia lor este mai densă, se rotesc cu o viteză mai redusă, au o atmosferă mai subţire și câmp magnetic mai slab.

Toate planetele gravitează în jurul Soarelui în aproape acelaşi plan şi în aceeaşi direcţie; mişcarea lor se numeşte mişcare directă. Aceasta este inversă mişcării acelor de ceasornic dacă privim de la Polul Nord al Pământului. Cu excepţia lui Venus şi Uranus, rotaţia planetelor în jurul propriilor axe este tot directă, asemenea rotației Soarelui.

Forţa de gravitaţie a Soarelui este cea care menține planetele pe orbitele lor eliptice. Masa Soarelui este de 750 de ori mai mare decât masa totală a planetelor. Forţa de atracţie gravitaţională este prezentă şi între planete, acestea influenţându-și reciproc mişcarea. Prin urmare, datele orbitelor pot prezenta schimbări lente și de mici proporții.

Pe lângă planete, în sistemul solar există multe alte miliarde de corpuri cereşti. Asteroizii, de pildă, sunt prezenți peste tot. Uneori orbita acestora intersectează orbita Pământului. Cei mai mulţi asteroizi sunt organizați în două zone independente. Există o centură de asteroizi internă între Marte şi Jupiter (unde se află cel puţin 1 milion de asteroizi mai mari decât 1 km), și alta externă, aşa-numita Centură Kuiper, care se află deasupra orbitei lui Neptun. Acolo s-au descoperit câteva mii de asteroizi, cu un conținut înalt de gheață, asemenea lui Pluto.

În 2006, Pluto și-a pierdut oficial calitatea de planetă. Pluto şi alți asteroizi mari intră în categoria așa-numitelor planete pitice.

Mișcarea de revoluţie a majorităţii cometelor diferă radical de cea a celorlalte corpuri cereşti: ele se deplasează pe orbite foarte alungite şi pe planuri diferite de cele ale planetelor. Când cometele ajung în apropierea Soarelui, materia îngheţată a nucleului cu diametru de obicei între 5-20 km se transformă în stare gazoasă, formându-se astfel coama, un eveniment spectaculos, rar observat. Datorită vântului solar, coama este în direcţie opusă Soarelui. În partea exterioară a sistemului solar, la o distanţă de 0,5-2 ani lumină, în Norul lui Oort circulă multe miliarde de nuclee de comete.

Începând cu 1995, au fost descoperite și alte planete sau sisteme de planete, aşa-numitele exoplanete, în jurul a mai multor sute de stele. În majoritatea cazurilor, planetele gigant gravitează în jurul propriilor stele, aceasta fiind o trăsătură distinctivă față de sistemul nostru solar.

Suplimente asociate

Uranus

Uranus este o planetă gazoasă și a șaptea planetă de la Soare.

Mări și golfuri

Animația prezintă principalele mări și golfuri.

Deriva continentelor pe scară geologică

De-a lungul istoriei Pământului, continentele au fost în continuă mișcare.

Combaterea inundațiilor

Inundațiile pot cauza multe probleme de mediu. Haideți să vedem cum ne putem apăra de inundații.

Vecinii noștri cosmici

Prezentarea vecinilor noștri cosmici apropiați sau îndepărtați, de la sistemul solar la...

Venus

Venus este a doua planetă de la Soare și obiectul cel mai strălucitor de pe cerul nopții,...

Misiunea Cassini-Huygens (1997-2017)

Sonda spațială Cassini a explorat planeta Saturn și sateliții săi în timpul unei misiuni...

Planete, dimensiuni

Planetele interioare ale sistemului solar sunt planete telurice, în timp ce planetele...

Added to your cart.