Coșul dvs. este gol.

Cumpără

Cantitate: 0

Total: 0,00

0

Organele de simț

Organele de simț

Ele sunt organe care detectează stimulii din mediul înconjurător sau din corp și le transmit la creier sub formă de impulsuri nervoase.

Biologie

Cuvinte cheie

organ senzorial, organe senzoriale, percepție, vedere, auz, miros, simțului gustativ, percepția luminii, percepția sunetului, sens cutanat, ureche, balans, organ auditiv, organ de detectare a luminei, nas, organ olfactiv, limbă, piele, ízlelőszerv, sunet, íz, ochi, lumină, acru, dulce, sare, amar, cald, durere, rece, presiune, vibrație, ecou, atingere, pupilă, imagistică, nervul optic, celule cu con, celule cu bastonașe, melc, nerv auditiv, impuls, nerv olfactiv, ízérző központ, cortexul auditiv, bulb olfactiv, cortex vizual, scoarță cerebrală, stimul, receptor, nerv senzorial, talamus, alimente, nyál, sistemul nervos, CNS, biologie, om

Suplimente asociate

Animații

Organele de simț

  • ochi
  • ureche
  • limbă
  • nas
  • piele

Organele de simț umane sunt ochii, nasul, limba și pielea. Cu ajutorul ochilor vedem lumea exterioară, urechile servesc la auz, nasul face posibilă perceperea mirosurilor, iar limba este organul implicat în perceperea gusturilor. Pielea este responsabilă pentru senzația de frig sau cald, a durerii și a presiunii.

Ochi

  • pupilă - Este diafragma ochiului care reglează cantitatea de lumină care ajunge pe retină. Cu ajutorul mușchilor netezi ai irisului, la lumină puternică se contractă, iar la lumină slabă se dilată. Reflexul pupilar este necondiționat, centrul său fiind în trunchiul cerebral. Din această cauză, dacă reflexul pupilar al bolnavului nu funcționează normal, acesta poate indica o afecțiune a trunchiului cerebral.
  • cortex vizual - Centru situat în cortexul lobului occipital.
  • nervul optic - Cunoscut și ca al doilea nerv cranian. Transmite creierului impulsurile produse de celulele receptoare de la nivelul retinei.
  • chiasmă optică - Locul în care fibrele nervului optic se încrucişează parţial. Prin urmare, impulsurile din partea interioară (nazală) a fiecărui ochi ajung în emisfera cerebrală din partea opusă, iar impulsurile din partea exterioară a ochilor ajung în emisfera cerebrală din aceeaşi parte.
  • mușchi extraoculari - Muşchi striaţi care asigură mişcarea globilor oculari.
  • glandă lacrimală - Produce lacrima cu rol în umezirea şi curăţarea ochilor, şi joacă un rol important în anumite reacţii emoţionale.
  • mecanismul vederii

Reflexul pupilar reglează cantitatea de lumină care intră în ochi. La lumina puternică, pupila se contractă cu ajutorul muşchilor netezi ai irisului, iar la lumina slabă se relaxează. Reflexul pupilar este un reflex necondiţionat, având centrul în trunchiul cerebral. O tulburare a reflexului pupilar poate indica o leziune a trunchiului cerebral.

Mişcarea globilor oculari este asigurată de muşchii extraoculari. Sunt muşchi striaţi, aflaţi sub control voluntar.

Corpul vitros formează masa principală a globului ocular. Secţiunea transversală a globului ocular prezintă trei straturi principale. Stratul exterior este sclera, un strat de ţesut de legătură foarte rezistent care se continuă cu corneea transparentă. Lumina care pătrunde în ochi suferă procesul cel mai intens de refracţie pe suprafaţa dintre cornee şi atmosferă.

Stratul de mijloc este coroida care conţine vase de sânge cu rol nutritiv pentru ţesuturile ochiului. În partea din faţă a ochiului, aceasta se continuă cu corpul ciliar şi irisul.

Muşchii netezi ai irisului răspund de reflexul pupilar. Irisul conţine pigmenţi care determină culoarea individuală a ochilor.
Muşchii netezi ai corpului ciliar asigură adaptarea cristalinului la distanţa obiectului vizualizat prin modificarea curburii acestuia. Cristalinul este conectat la corpul ciliar prin ligamentele suspensoare ale cristalinului. O altă funcţie a corpului ciliar este producerea umorii apoase care umple camera anterioară. Drenajul necorespunzător şi acumularea acestui lichid conduce la creşterea tensiunii intraoculare şi apariţia glaucomului care, în cazurile mai severe, poate conduce la orbire.

Stratul interior este retina. Este zona în care, prin intermediul cristalinului, se formează imaginea micşorată şi inversată a obiectelor privite. Conţine receptori numiţi celule cu conuri şi celule cu bastonaşe. Pata galbenă de pe retină, sau macula lutea, este zona responsabilă de acuitatea vizuală. În partea centrală există numai celule cu conuri, spre periferie crescând numărul celulelor cu bastonaşe. Pata oarbă este locul în care nervul optic părăseşte globul ocular. Aici nu există celule cu conuri şi nici celule cu bastonaşe.

Impulsurile produse de receptorii retinei sunt transmise către creier prin fibrele nervului optic.

Ureche

  • pavilionul urechii - Direcționează undele sonore spre canalul auditiv extern. Este alcătuit în principal din țesut cartilaginos.
  • canalul auditiv extern - Direcționează undele sonore către timpan. Pielea care acoperă canalul auditiv produce cerumenul care are rolul de a proteja pielea de leziuni şi de patogeni. Acumularea cerumenului poate duce la formarea unui dop de ceară cauzând o scădere temporară a auzului.
  • ureche medie - Este formată din cavitatea timpanică şi oscioarele auditive. Comunică cu faringele prin tuba auditivă.
  • urechea internă - Organ indispensabil pentru echilibru şi auz.
  • nerv auditiv - Al VIII-lea nerv cranian, transmite creierului impulsul electric produs în melc. Acest nerv transportă şi informaţia responsabilă pentru senzația vestibulară (de echilibru), de aceea se numește şi nerv acustico-vestibular.
  • calea auditivă - Continuarea nervului auditiv în creier. Fibrele sale transportă impulsul electric prin talamus la centrul auzului.
  • cortexul auditiv - Centru cerebral care se găseşte în lobul temporal al creierului mare. Aici se formează senzaţia de auz. În funcţie de frecvenţa sunetului, se activează diferite părţi ale acestuia.
  • trompa lui Eustachio - Leagă nazofaringele şi urechea medie (cavitatea timpanică). Funcția ei principală este egalizarea presiunii timpanice cu cea externă. De obicei se deschide la deglutiţie. În cazul în care rămâne blocată pentru o perioadă mai lungă de timp, presiunea din urechea medie scade, iar urechea se „înfundă”. Când presiunea externă se schimbă, urechea „pocnește”. În aceste cazuri, aerul iese din cavitatea timpanică prin tuba auditivă (la presiune externă mai joasă), sau intră în cavitatea timpanică (la presiune externă mai înaltă). Tuba auditivă este cunoscută și sub numele de trompa lui Eustachio.
  • mecanismul auzului
  • senzația de echilibru

Vibraţiile aerului sunt sunetele pe care le percepem cu ajutorul organului auzului. O ureche sănătoasă poate percepe vibraţiile sonore cu frecvența cuprinsă între 20 şi 20 000 de Hz. Însă, odată cu înaintarea în vârstă şi datorită expunerii îndelungate la zgomot acest interval se micșorează.

Vibrațiile sonore cauzează declanșarea unui impuls electric în urechea internă. Acesta e transmis prin intermediul fibrelor nervului auditiv, respectiv ale căii auditive către centrul auzului din cortex. Senzaţia auditivă se formează în cortex.

Pavilionul urechii captează şi direcționează undele sonore spre canalul auditiv extern. Sunetul transmite vibraţii timpanului care delimitează canalul auditiv.

Vibraţiile timpanului sunt transmise de oscioarele auditive - ciocan, nicovală și scăriţă - către melc.

Talpa scăriţei închide fereastra ovală a melcului. În interiorul peretelui osos al melcului se află membrana bazilară care se întinde de-a lungul melcului până la vârf, apoi se îndoaie fiind continuată de membrana Reissner. Prin urmare, pe secțiunea transversală a melcului pot fi identificate trei canale: rampa timpanică, canalul cohlear şi rampa vestibulară.

Melcul este umplut cu un lichid care începe să vibreze sub efectul mişcării scăriţei. Sunetele mai înalte produc vibrații cu frecvență mai mare. Acestea sunt absorbite mai aproape de baza melcului unde au ca efect vibrarea membranei bazilare. Vibraţiile de frecvenţă mai joasă, cauzate de sunetele mai grave, pătrund mai adânc în melc, fiind absorbite mai aproape de vârf. La locul absorbţiei se formează un impuls electric, transmis către creier. Astfel, locul producerii impulsului determină înălţimea sunetului. Acest lucru se numește principiul tonotopic.

Organul lui Corti este responsabil pentru generarea impulsului electric.

Sub efectul vibrațiilor propagate în melc, membrana tectoria apasă asupra cililor de pe suprafaţa celulelor ciliate, înclinându-i, generându-se astfel impulsul electric. Așadar, organul lui Corti poate transforma vibraţiile în impulsuri electrice, transmise creierului prin fibrele nervului auditiv, iar apoi prin centrul auzului către cortex. În cortex se formează senzaţia de sunet.

Nas

  • bulb olfactiv - Fibrele care intră formează nervul olfactiv, şi transmit impulsurile produse de receptori. Fibrele de ieşire formează tractul olfactiv, şi transmit impulsurile în cortexul cerebral.
  • lama ciuruită a osului etmoid - Partea subţire, perforată a osului etmoid prin care fibrele nervului olfactiv pătrund în craniu şi ajung la bulbul olfactiv.
  • os nazal
  • palat
  • deschiderea trompei lui Eustachio - Trompa lui Eustachio face legătura între cavitatea nazală şi urechea medie (timpan). Serveşte la egalizarea presiunii timpanice cu cea externă.
  • percepția mirosurilor

Multe dintre particulele din aer stimulează receptorii olfactivi din nas, creând o senzaţie de miros în cortexul cerebral. Mirosul are un rol important în aprecierea calităţii alimentelor sau în relaţiile sociale, de exemplu prin detectarea mirosului caracteristic al unui alt individ. Comparativ cu mirosul majorităţii mamiferelor, oamenii şi alte primate au un simţ al mirosului relativ slab, fiind totuşi capabili să distingă mii de mirosuri.

Partea proeminentă a nasului este susţinută de osul nazal şi cartilajul adiacent. Cavitatea nazală este separată de cavitatea bucală prin palat, comunicând cu urechea medie prin trompa lui Eustachio. Trompa lui Eustachio serveşte la egalizarea presiunii timpanice cu cea externă. În partea superioară, cavitatea nazală este delimitată de partea subţire, perforată a osului etmoid, o lama ciuruită prin care fibrele nervului olfactiv sau ale nervului cranian I traversează mucoasa nazală şi intră în bulbul olfactiv.

Limbă

  • limbă - Are un rol important în formarea bolului alimentar, în deglutiţie, fonaţie şi gust. Suprafaţa sa este acoperită de papile care conţin receptori gustativi (mugurii gustativi sunt prezenţi şi pe bolta palatină și în faringe).
  • centrul gustativ - Impulsurile produse de receptorii gustativi sunt transmise către talamus care le dirijează către această regiune a creierului.
  • percepția gustului
  • nerv senzorial - Transmite impulsul de la limbă către creier.
  • papile linguale - Mici protruzii pe suprafața limbii. Mugurii gustativi sunt localizați pe suprafața acestora. Mugurii gustativi conțin receptori care răspund de senzația de gust.

Simţul gustului are un rol important în aprecierea calităţii alimentelor, precum şi în detectarea şi evitarea substanţelor toxice periculoase. Receptorii gustativi de pe suprafaţa limbii sunt sensibili la diferite substanţe chimice, fiecare producând o senzaţie de gust diferită.

Impulsurile produse de receptorii gustativi sunt transmise la creier prin nervii cranieni VII, IX şi X, fiind apoi preluate de talamus şi transmise către centrul gustativ din cortexul cerebral. Senzaţia gustativă se formează în cortexul cerebral.

Piele

  • epidermă - Două din straturile acesteia sunt stratul bazal, inferior și stratul cornos, superior. Stratul celular al stratului bazal este format din celule stem care se divid în permanență formând noi celule epidermice. Celulele îmbătrânite împing la suprafață celulele tinere. În timpul migrației acestora are loc apoptoza, moartea celulară programată. În celule se acumulează proteina numită cheratină. Celulele moarte, cheratinizate, formează stratul cornos cu rol protector. Grosimea acestuia depinde de gradul în care este solicitat. Epiderma nu conține vase de sânge, substanțele nutritive fiindu-i asigurate prin difuzie de către vasele de sânge ale stratului dermic. Nu conține alte terminații nervoase în afara celor responsabile cu perceperea durerii.
  • dermă - Este alcătuită din țesut conjunctiv cu fibre elastice. Conține receptori și vase de sânge. Vasele de sânge asigură substanțele nutritive necesare epidermei prin intermediul difuziei. Suprafața stratului dintre epidermă și dermă este mare și ondulată, asigurând aderența acestora și aprovizionarea cu substanțe nutritive a epidermei.
  • hipodermă - Constă în mare parte din țesut adipos. Grăsimea are rol în protecția mecanică, în izolarea termică în depozitarea substanțelor nutritive și a vitaminelor solubile în grăsime, A, D, E, K.
  • receptori - Sunt de mai multe tipuri în funcție de sensibilitatea la diferiți stimuli (căldură, frig, durere, presiune, vibrație).
  • nerv - Pielea este bogată în terminații nervoase cu rol important în senzațiile tactile, termice și dureroase.
  • senzație cutanată

Pielea acoperă suprafața exterioară a corpului uman, ea fiind totodată și cel mai greu organ al acestuia, reprezentând aproximativ 15-20% din masa corporală.

Pielea se compune din mai multe straturi, unele dintre el conținând receptori care detectează stimulii mecanici, chimici și termici.

Distribuția receptorilor nu este egală pe suprafața corpului. Tegumentul de pe vârfurile degetelor, de exemplu, conține receptori care recepționează excitațiile tactile fine. Pe talpă se află receptori care percep presiunea puternică.

Impulsurile formate în receptorii din piele sunt transmise prin nervi senzitivi către trunchiul cerebral sau către măduva spinării. Informațiile sunt procesate de către cortexul senzorial cerebral.

Animaţie

Narațiune

Organele de simț umane sunt ochii, nasul, limba și pielea. Cu ajutorul ochilor vedem lumea exterioară, urechile servesc la auz, nasul face posibilă perceperea mirosurilor, iar limba este organul implicat în perceperea gusturilor. Pielea este responsabilă pentru senzația de frig sau cald, a durerii și a presiunii.

Globii oculari umani sunt situați într-o cavitate osoasă. Sunt protejați de pleoape, de glandele lacrimale și de conjunctivă. Lumina trece prin ochi printr-un mediu transparent până ajunge la retină, și anume la stratul cel mai interior al ochiului. Lumina care ajunge în ochi generează impulsuri în receptorii localizați pe retină, acestea fiind transmise la cortexul cerebral prin intermediul nevului optic.

Urechea externă, medie și internă joacă un rol în perceperea sunetelor. Pavilionul urechii ajută în determinarea direcției sunetelor și este implicat în transmiterea acestora. Sunetele ajung în urechea medie prin canalul auditiv extern, unde determină vibrația oscioarelor auditive. Vibrațiile sunetului se propagă în urechea internă și generează impulsuri electrice în receptorii localizați în membrana bazilară din melc. Aceste impulsuri sunt transmise prin intermediul fibrelor nervului auditiv către centrul auzului. Doar urechea internă este implicată în formarea senzației de echilibru. Receptorii localizați în canalele semicirculare din urechea internă sunt responsabili pentru detectarea poziției capului și mișcării acestuia.

În timpul detectării mirosurilor, particulele din aer intră în cavitatea nazală și stimulează receptorii din epiteliul nazal. Diferite mirosuri vor activa receptori diferiţi. Impulsurile produse în receptori ajung la bulbul olfactiv, fiind apoi transmise la cortexul cerebral prin fibrele tractului olfactiv.

Receptorii gustativi localizați pe suprafața limbii și pe membrana mucoasă din cavitatea orală sunt responsabili pentru detectarea substanțelor sapide din alimente și convertirea acestora în impulsuri. Pe suprafața limbii se află papile ce sunt înconjurate de șanțuri umplute cu salivă. Substanțele sapide se dizolvă în saliva din aceste șanțuri și se dispersează la receptorii gustativi. Impulsurile produse la nivelul receptorilor sunt transmise la centrul gustativ din cortexul cerebral prin intermediul nervilor cranieni VII, IX şi X.

Pielea acoperă suprafața exterioară a corpului uman, ea fiind totodată și cel mai greu organ al acestuia, reprezentând aproximativ 15-20% din masa corporală. Pielea se compune din mai multe straturi, unele dintre ele conținând receptori care detectează stimulii mecanici, chimici și termici.

Distribuția receptorilor nu este egală pe suprafața corpului. Tegumentul de pe vârfurile degetelor, de exemplu, conține receptori care recepționează excitațiile tactile fine. Pe talpă se află receptori care percep presiunea puternică. Impulsurile formate în receptorii din piele sunt transmise prin nervi senzitivi către trunchiul cerebral sau către măduva spinării. Informațiile sunt procesate de către cortexul senzorial cerebral.

Suplimente asociate

Gustul

Receptorii gustativi transformă stimulii chimici în semnale electrice.

Nasul şi mecanismul mirosului

Sub efectul mirosurilor, receptorii olfactivi produc semnale electrice.

Ochiul uman

Ochiul este unul din cele mai importante organe de simț. Sub acțiunea luminii, receptorii săi vizuali produc impulsuri electrice.

Senzația de echilibru

Urechea internă detectează mișcarea capului și poziția acestuia în spațiu.

Straturile pielii, senzații cutanate

Pielea, învelișul exterior al corpului nostru, este compusă din trei straturi și anume epidermul, dermul și hipodermul.

Urechea și mecanismul auzului

Urechea captează undele sonore din aer și le transformă în impulsuri electrice care sunt procesate de creier.

Corpul omenesc - pentru cei mici

Animația rezumă principalele organe ale corpului uman.

Corpul uman feminin

Animația prezintă principalele sisteme ale corpului uman.

Corpul uman masculin

Animația prezintă principalele sisteme ale corpului uman.

Creierul uman

Componentele principale ale creierului uman sunt trunchiul cerebral, cerebel, diencefal și emisfere cerebrale.

Dezvoltarea prenatală

Animaţia prezintă dezvoltarea embrionului și al fătului uman.

Added to your cart.